Proiect: politistul local va avea atributii privind circulatia pe drumurile publice. Printre atribuțiile polițistului local se regãsește și cea referitoare la circulația pe drumurile publice, însã nu se ține cont de aceasta, întrucât O.U.G. nu a fost actualizatã și modificatã așa încât și polițiștilor locali sã li se recunoascã aceste drepturi și De asemenea, politistii locali mai au ca atributii de circulatie: sa asigure fluenta circulatiei pe drumurile publice din raza teritoriala de competenta, avand dreptul de a efectua sa participe la actiuni comune cu administratorul drumului pentru inlaturarea efectelor fenomenelor naturale, cum ATRIBUTII POLITIA LOCALA: a) Atribuții privind Ordinea Publică și paza bunurilor menține ordinea și liniștea publică în zonele și locurile stabilite prin planul de ordine și siguranță publică al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, aprobat în condițiile legii; Referindu-ma asupra celor doua aspecte, Legea politiei locale 155/2010, in cuprinsul Capitolului 3 (Atributiile politiei locale), regasim Art. 7 care face referire la atributiile politiei privind circulatia pe drumurile publice. Voi acorda o deosebita atentie asupra aplicarii sanctiunilor si contraventiilor incepand cu Lit. h din prezentul articol: .

atributii politia locala circulatie